Secțiunea dedicată Conferințelor speciale din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu reunește, de-a lungul mai multor zile, întâlniri esențiale între personalități de marcă ale culturii românești și universale.
Etichetă: Constantin Necula
Părintele Necula: Pandemia de CoVid-19 este dublată de o pandemie de frică și de teamă de sărăcire economică
Preotul Constantin Necula crede că este momentul să fim ascultători, să avem răbdare şi mai ales să fim uniţi, „aproape, dar stând departe unii de alţii“, în aceste zile în care autorităţile recomandă populaţiei să stea acasă, pentru a împiedica răspândirea noului coronavirus.
Constantin Necula: „Nu e nevoie de înjurătură când vrei să spui adevărul”
Unul din cei mai cunoscuţi preoţi creştin ortodocşi români, consilierul de imagine al Mitropoliei Ardealului, Constantin Necula, îi îndeamnă pe români să ţină postul Adormirii Maicii Domnului până la final şi să nu mai înjure în niciun fel.
Preotul Necula: „Credem că suntem unii mai deștepți, mai credincioși decât alţii”
Părintele Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că, după mai bine de 20 de ani, mulţi cred că sunt mai deştepţi, mai credincioşi, mai educaţi, decât ceilalţi.
Începutul postului | Preotul Necula: Să ne dăm seama dacă suntem ok ca oameni, la vremea de acum a dezbinării generalizate
Preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului, a declarat luni, pentru Agerpres, că Postul Sfintelor Paşti este un bun prilej ca „să ne dăm seama dacă suntem ok ca oameni”, mai ales “la vremea de acum a dezbinării generalizate”.
Preotul Necula: „Nu sunt dezamăgit de politicieni, că nu m-am amăgit niciodată”
România are nevoie în 2018 de un an înţelept „mai mult decât orice”, susţine preotul Constantin Necula, consilier misionar-pastoral şi de imagine al Mitropoliei Ardealului.
Preotul Necula: 2018 este un an în care va trebui să postim de răutate, de prostie şi de mediocritate
Preotul Constantin Necula, unul dintre cei mai cunoscuţi clerici ardeleni, crede că România de azi este una „divizată de interese”, fiind „înrăiţi unii împotriva celorlalţi”, motiv pentru care în 2018, anul Centenarului Marii Uniri, „va trebui să postim de răutate, de prostie şi de mediocritate”. „Trăim într-o ţară cu pătimaşi […]
Preotul Necula: „Dacă nu puteți posti de mâncare, refuzați să vă mâncați aproapele”
Unul dintre cei mai apreciați preoți creștin ortodocși din Mitropolia Ardealului, Constantin Necula, spune că a posti înseamnă a iubi, iar cei ce nu pot posti de mâncare, să refuze „să își mănânce aproapele”.
Constantin Necula: Ortodoxia nu e un exerciţiu de surdomuţenie absurdă, ci e frumoasă, caldă
Preotul Constantin Necula consideră că „ortodoxia nu este un exerciţiu de surdomuţenie absurdă, ci e frumoasă, caldă”, informează Agerpres.
Comentarii recente