Peste 15,6 milioane de lei vor fi alocați comunităților locale din județul Alba pentru continuarea unor investiții în infrastructură, apă și canalizare, precum și pentru extinderea rețelelor de gaze naturale. Anunțul a fost făcut de prefectul județului Alba, Corneliu Mureșan, care a precizat că fondurile vor ajunge în conturile primăriilor […]
Etichetă: dezvoltare locala
Primăria Comunei Lupșa, aproape de finalul lucrărilor de modernizare. Radu Penciu: „Este cartea de vizită a întregii comunități”
Lucrările de modernizare a sediului Primăriei Comunei Lupșa se apropie de final, administrația locală urmărind să ofere cetățenilor un spațiu modern, curat, luminos și adaptat nevoilor acestora. Investiția a fost considerată oportună de conducerea Primăriei, având în vedere importanța sediului instituției în relația cu cetățenii și rolul reprezentativ pe care […]
Lupșa, investiții de aproape 100 de milioane de lei în șase ani
Drumuri modernizate, rețele de apă extinse, școli dotate și proiecte noi de infrastructură. Primarul comunei Lupșa, Radu Penciu, a prezentat bilanțul celor șase ani de mandat, perioadă în care investițiile realizate și cele aflate în pregătire se apropie, potrivit edilului, de 100 de milioane de lei. La șase ani de […]
Investiție în energie verde la Abrud
Primăria orașului Abrud face un pas important pentru reducerea costurilor cu energia electrică. Primarul orașului, Radu Tuhuț, a anunțat semnarea procesului-verbal de predare a amplasamentului pentru proiectul privind construirea unei centrale fotovoltaice destinată acoperirii consumului propriu de energie electrică al administrației locale. Proiectul este finanțat din fonduri externe și prevede […]
266 de proiecte PNRR sunt derulate în Alba. Autoritățile se grăbesc să finalizeze recepțiile până la sfârșitul lunii
Instituția Prefectului – Județul Alba monitorizează, în aceste zile, stadiul proiectelor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în condițiile în care se apropie termenele-limită pentru finalizarea acestora. Până la 30, respectiv 31 august, trebuie parcurse ultimele etape pentru încheierea proiectelor, inclusiv efectuarea recepțiilor și încărcarea documentelor aferente […]
Drumul județean Zlatna – Almașu Mare, aproape de finalizare. Investiție importantă pentru comunitățile din zonă
Lucrările de modernizare a drumului județean dintre Zlatna și Almașu Mare se apropie de finalizare, după o perioadă în care proiectul a presupus intervenții ample și un efort considerabil din partea constructorilor, dar și disconfort pentru locuitorii din zonă. Finalizarea investiției va aduce un drum modernizat, mai sigur și mai […]
Teiuș investește în comunitate: capelă mortuară la Căpud și 110.000 de lei pentru sport
Consiliul Local Teiuș a aprobat, în ședință, două proiecte care vizează investițiile și activitățile comunității locale. Printre acestea se numără realizarea unei capele mortuare în satul Căpud și acordarea unor finanțări în valoare totală de 110.000 de lei pentru activitățile sportive din oraș. Capelă mortuară în satul Căpud Unul dintre […]
Parc fotovoltaic de 2,5 milioane de lei la Galda de Jos
Comuna Galda de Jos face un pas important în direcția reducerii cheltuielilor cu energia electrică. Primarul comunei, Neag Ion, a semnat contractul pentru construirea unui parc fotovoltaic care va fi administrat de Primăria Galda de Jos. Investiția are o valoare de aproximativ 2,5 milioane de lei, iar viitorul parc fotovoltaic […]











