Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a declarat, sâmbătă, la Alba Iulia, că are toate motivele să fie optimist că situl de la Roșia Montană va fi inclus în curând în patrimoniul UNESCO.
Etichetă: dosar
Pronunţarea în dosarul Augustin Lazăr-Ministerul Justiţiei, în 29 octombrie
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia se va pronunţa săptămâna viitoare, în data de 29 octombrie, în dosarul în care fostul procuror general Augustin Lazăr solicită obligarea Ministerului Justiţiei să îşi ceară scuze public pentru ceea ce scrie în raportul privind activitatea sa managerială.
O nouă amânare în dosarul „Lazăr – Ministerul Justiției”
Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a amânat marţi, din lipsă de procedură, pentru data de 23 aprilie judecarea cauzei în care procurorul general, Augustin Lazăr, cere suspendarea procedurii de revocare din funcţie, acţiune demarată de ministrul Justiţiei, în octombrie anul trecut.
Ion Iliescu, chemat la Parchetul General în dosarul Revoluţiei
Fostul preşedinte Ion Iliescu a ajuns, marţi dimineaţa, la Parchetul General, fiind citat de procurori în dosarul Revoluţiei.
DNA a finalizat dosarul morţii poliţistului Gigină. Oprea „era zeu. Dânsul comanda tot”
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a finalizat ancheta în dosarul morţii poliţistului Bogdan Gigină, în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este urmărit penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, caz în care Înalta Curte stabilise ca termen data de 1 mai, au declarat, pentru Agerpres, surse judiciare.
Aviz de la Klaus Iohannis, Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu pot fi urmăriţi penal
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, ministrului Justiţiei cererea de urmărire penală faţă de Ion Iliescu, Petre Roman şi Gelu Voican -Voiculescu, în legătură cu săvârşirea infracţiunii contra umanităţii în dosarul Revoluţiei, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Comentarii recente