Primăria municipiului Aiud a lansat marți, 4 aprilie, o licitație pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a drumurilor de legătură la DJ 107I – Transalpina de Apuseni, informează instituția amintită.
Etichetă: municipiul Aiud
Aiud. Lucrările avansează pe străzile Avram Iancu, Moților și Abrudului
Pe strada Avram Iancu a început joi turnarea stratului de legătură (binder) pe primii 430 de metri ai străzii, pe sensul de mers Aiud – Râmeț, anunță reprezentanții Primăriei municipiului Aiud.
Primăria Aiud prezintă sumarul proiectelor multianuale aflate în desfășurare
După ce au prezentat investițiile finalizate în cursul anului 2022, reprezentanții Primăriei municipiului Aiud au revenit vineri cu lista proiectelor aflate încă în derulare. Este vorba despre zece proiecte multianuale finanțate atât din bugetul național cât și din fonduri europene.
Investiții finalizate de Primăria municipiului Aiud în anul 2022
Primăria municipiului Aiud a dat publicității, pe pagina sa de socializare, lista obiectivelor de investiții finalizate în cursul acestui an, în total 15. Sursele de finanțare a acestora sunt diverse, de la fonduri din bugetul local până la fonduri europene.
Exercițiul democratic de bugetare participativă de la Aiud s-a încheiat. Care sunt propunerile votate
Primul exercițiu democratic de bugetare participativă organizat de Primăria municipiului Aiud a luat sfârșit, informează autoritatea locală, care a anunțat și cele două obiective publice votate majoritar de cetățenii din municipiu.
Cum va sărbători Aiudul Săptămâna mobilității europene
Ca în fiecare an, între 16-22 septembrie, Săptămâna mobilității europene încurajează oamenii să aleagă moduri active de deplasare sau să îmbine mersul pe jos, cu bicicleta și cu transportul public. Tema din acest an – „Conexiuni mai bune” – celebrează obiectivul de a aduce oamenii împreună, informează Primăria municipiului Aiud.
Iluminatul public pe LED va reduce substanțial consumul de electricitate al Aiudului
Noul sistem de iluminat public pe LED care a fost instalat în municipiului Aiud va reduce substanțial consumul de electricitate al localității, informează primăria locală.
Care este „mersul” șantierelor de vară în municipiul Aiud
Municipiul Aiud a demarat o serie de demersuri edilitare pentru modernizarea și asfaltarea arterelor de circulație din localitate. Lucrările se desfășoară pe timpul verii, profitând de vremea frumoasă și de activitatea relativ redusă din oraș.
Cum arată acum noua bază sportivă din Aiud
Lucrările la noua bază sportivă din municipiul Aiud avansează „în ritm bun”, anunță Primăria municipiului Aiud, care precizează că, pentru „verificarea și asigurarea calității”, lucrările din municipiul Aiud sunt verificate de către Inspectoratul de Stat în Construcții, în etape numite „faze determinante”.
Aiud. Curățenia localității va fi asigurată de o structură a Consiliului Local
Greendays a notificat municipiul Aiud că, începând cu data de 1 iulie 2022, va înceta prestarea serviciilor la nivelul localității, informează Primăria municipiului.









