Orașul Zlatna implementează, în perioada 1 iulie 2026 – 31 iulie 2029, proiectul european „Zlatna Senior Care – rețea locală de asistență și îngrijire la domiciliu”, în valoare de peste 5 milioane de lei. Prin această investiție vor beneficia de servicii sociale și medicale integrate 100 de persoane vârstnice vulnerabile […]
Etichetă: Zlatna
DJ 705, primul drum județean din Alba realizat cu trei straturi de asfalt. Marius Hațegan: „Proiectul va fi încheiat în maxim o lună”
Modernizarea Drumului Județean 705, pe tronsonul dintre Zlatna și Almașu Mare, se apropie de final. Potrivit vicepreședintelui Consiliului Județean Alba, Marius Hațegan, lucrările au ajuns la un stadiu de execuție de aproximativ 80%, iar investiția ar urma să fie finalizată în cel mult o lună. Vicepreședintele CJ Alba afirmă că […]
O nouă creșă cu 40 de locuri a fost inaugurată în orașul Zlatna. Investiția a fost realizată prin PNRR
O nouă infrastructură dedicată educației timpurii a fost deschisă oficial în orașul Zlatna. Este vorba despre o creșă modernă, cu o capacitate de 40 de locuri, destinată sprijinirii tinerelor familii din această comunitate montană a județului Alba. Proiectul a fost finanțat prin fonduri europene, prin intermediul Planului Național de Redresare […]
Noua creșă din Zlatna, inaugurată luni
Noua creșă construită în orașul Zlatna prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi inaugurată luni, 13 iulie, în prezența autorităților și a comunității locale. Primăria Orașului Zlatna organizează luni, 13 iulie 2026, inaugurarea noii creșe construite prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul proiectului […]
S-a deschis noul Centru de zi pentru părinți și copii din Zlatna
O veste excelentă pentru comunitatea din Zlatna. Lucrările la noul Centru de zi de consiliere și sprijin pentru părinți și copii au fost finalizate cu succes, iar instituția și-a început oficial activitatea la data de 30 iunie 2026. Acest nou spațiu este special conceput pentru a veni în întâmpinarea nevoilor […]
Un bărbat din satul Galați, Alba, plecat la plimbare vineri și dat dispărut, a fost găsit mort
Un bărbat din Alba, dat dispărut după ce a plecat la plimbare vineri şi nu s-a mai întors acasă, a fost găsit mort la câţiva kilometri distanţă, în locul numit Piatra Bulbuci, a anunţat, duminică, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, scrie Agerpres. Alertă în Zlatna după dispariția bărbatului În […]
Puncte de prim ajutor în 55 de farmacii din Alba, pe perioada caniculei. Parteneriat în premieră la nivelul județului
În contextul temperaturilor extreme prognozate pentru acest sfârșit de săptămână, în județul Alba au fost organizate puncte de prim ajutor în zeci de farmacii, inclusiv în mediul rural. Măsura vine în sprijinul populației afectate de caniculă și de disconfortul termic accentuat. Potrivit Agerpres, inițiativa este rezultatul unui parteneriat încheiat, în […]
Se întrerupe apa în Zlatna, Galați și Valea Mică
Furnizarea apei potabile va fi întreruptă miercuri, 24 iunie, între orele 9 și 13, în Zlatna, pe strada Troian, precum și în localitățile Galați și Valea Mică, pentru montarea unor debitmetre. Locuitorii din orașul Zlatna, de pe strada Troian, precum și cei din localitățile Galați și Valea Mică vor rămâne […]
Primăria Orașului Zlatna anunță întreruperi în furnizarea apei potabile în mai multe localități
Primăria Orașului Zlatna a emis un anunț de interes public prin care informează locuitorii cu privire la sistarea temporară a alimentării cu apă potabilă în mai multe localități componente și aparținătoare. Măsura este necesară pentru executarea unor lucrări tehnice programate, ce vizează montarea unor debitmetre generale pe rețelele de distribuție. […]
Trei şoferi, reţinuţi de poliţişti după ce au fost prinşi băuţi şi fără permis
Trei bărbaţi din Alba, respectiv din oraşele Blaj, Sebeş şi Zlatna, au fost reţinuţi de poliţişti după ce au fost prinşi la volan sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis de conducere, doi dintre ei provocând şi accidente soldate cu pagube materiale, potrivit unei informări transmise, luni, AGERPRES, de Inspectoratul […]



















