Anunţul a fost făcut miercuri, într-o conferinţă de presă, de către preşedintele organizaţiei Transilvania a Forumului Democrat al Germanilor din România, Martin Bottesch.
„Se doreşte, printre altele, trezirea interesului tinerilor saşi din alte ţări pentru locurile din care au plecat părinţii şi bunicii lor”
Invitat la eveniment este şi preşedintele Klaus Iohannis, care le va vorbi participanţilor, sâmbătă, 5 august, în jurul orei 12,00, de pe o scenă amplasată în Piaţa Mare din centrul istoric al Sibiului.
Printre cei aşteptaţi să participe la această întâlnire a saşilor se numără ambasadorul Germaniei la Bucureşti, Cord Meyer Klodt, ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu şi preşedintele Federaţiei Mondiale a Saşilor şi membru al Bundestagului, Bernd Fabritius.
În România mai trăiesc cu aproximaţie 12.000 de saşi, cei mai mulţi în oraşe din Transilvania – Sibiu, Mediaş, Braşov şi Sighişoara. Bottesch spune că sunt aşteptaţi 2.000 de saşi care trăiesc în România, iar restul celor prezenţi vor veni din străinătate. Printre participanţi sunt şi saşi care revin pentru prima dată în România, după zeci de ani, susţin organizatorii. Această întâlnire de trei zile va propune şi spectacole, expoziţii, precum şi degustare de produse cu specific săsesc, dar şi românesc.
Pingback: Prezent la Sibiu, la cea mai mare întrunire a sașilor, președintele Iohannis a fost aplaudat îndelung – Mesagerul de Alba