Economie

Investigație internă privind cauzele incendiului de marți de la Holzindustrie Schweighofer Sebeş

Conducerea Holzindustrie Schweighofer Sebeş va efectua o investigaţie completă a cauzelor care au dus la producerea incendiului de marţi de la depozitul de bio-masă de pe platforma fabricii, potrivit unei declaraţii de presă remisă presei.

„Chiar dacă intervenţia s-a desfăşurat în condiţii corespunzătoare, vom efectua o investigaţie completă a cauzelor care au dus la producerea incendiului şi vom lua toate măsurile necesare de îmbunătăţire aşa încât, pe viitor, să prevenim orice astfel de evenimente nedorite. Siguranţa angajaţilor este prioritatea nr. 1 a firmei noastre”, a declarat, potrivit sursei citate, Răzvan Cosma, director Holzindustrie Schweighofer Sebeş.

Conform declaraţiei de presă, pentru stingerea focului a intervenit, conform planurilor de intervenţie de urgenţă, echipa internă de pompieri, astfel încât nicio persoană nu a fost pusă în pericol şi nu au existat victime. „Tot conform planului de intervenţie, au fost anunţaţi şi pompierii militari, care au sosit la faţa locului şi au coordonat localizarea şi lichidarea incendiului”, mai arată sursa citată.

Un incendiu a izbucnit marţi după-amiază în incinta fabricii de cherestea Holzindustrie Schweighofer din Sebeş, pentru lichidarea focului intervenind patru autospeciale, 16 subofiţeri şi un ofiţer ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Alba.

Divizia industrială a Grupului Schweighofer operează în România trei fabrici de cherestea şi două fabrici de producţie a panourilor din lemn. Holzindustrie Schweighofer a deschis prima fabrică de cherestea în România în anul 2003, la Sebeş. În prezent, compania operează pe plan local alte două fabrici de cherestea – la Rădăuţi şi Reci, o fabrică de panouri încleiate din lemn masiv la Siret şi una de panel la Comăneşti, în care lucrează aproape 3.000 de oameni.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.