„Suntem nemulţumiţi de intenţia guvernului României de a transfera taxele sociale de la angajator la angajaţi, pe care noi o considerăm un experiment care se face pe spatele lucrătorului şi aruncă în spatele lucrătorului toate obligaţiile sociale viitoare. Nu putem să fim de acord cu o astfel de procedură. În întreaga Uniune Europeană nu există un astfel de transfer în totalitate a taxelor sociale. Ele sunt împărţite între angajator şi angajat, într-o măsură mai mare sau mai mică”, a declarat liderul filialei Alba a Confederaţiei Naţionale Sindicale Cartel Alfa, Ioan Petruţ.
Petruț a adăugat că protestatarii solicită şi modificarea legii dialogului social, respectiv reintroducerea obligativităţii negocierii colective la nivel naţional, la nivel de sectoare de activitate, la nivel de grupuri de unităţi, şi reducerea numărului de membri fondatori ai sindicatelor.
„Actuala legislaţie ne îngrădeşte dreptul la grevă”,
Ioan Petruţ | lider al filialei Alba a CNS Cartel Alfa
Sindicaliştii le solicită guvernanţilor „să se aplece” spre revendicările lor.
„Încercăm, în prima fază, pe calea dialogului să rezolvăm aceste probleme. Există o stare de nemulţumire extremă în rândul lucrătorilor pe care îi reprezentăm. (…). Nu dorim să amplificăm problemele şi să generăm anumite situaţii, stări de lucru care nu mai pot fi controlate”, a conchis liderul de sindicat.
La protest au participat membri ai Sindicatului Apărarea de la Uzina Mecanică Cugir, Sindicatului Saturn Alba Iulia, angajaţi ai Primăriei Sebeş şi ai unei firme din Blaj.
Subprefectul Monica Popescu a preluat lista cu revendicări, declarându-le liderilor sindicali că le va înainta cu celeritate Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social, forul competent să analizeze și să soluționeze doleanțele acestora, informează Instituția Prefectului.
Comentarii recente