Educație

Toţi elevii din clasele III – VIII din Blaj au tablete de la Primărie

Primarul Gheorghe Rotar a reuşit să obţină o investiție de 100.000 de euro care aduce o premieră în lumea învăţământului din județul Alba.


Până în data de 1 octombrie, elevii vor fi dotați cu tablete, conexiunea la internet fiind suportată prin același contract, încheiat cu una dintre cele mai puternice companii de telefonie din România.

Potrivit primarului Blajului, 1.200 de tablete vor ajunge la elevii de clasa a III-a, până la a VIII-a. Fiecare dintre beneficiari va păstra dispozitivul vreme de 2 ani, după care îl va preda unității de învățământ de care aparține, urmând a primi un altul, pentru aceeași perioadă de timp.

La absolvire, tableta rămâne în patrimoniul școlii. Durata de implementare a acestui inedit proiect este, potrivit contractului, de 20 de luni, toate cele 1.200 de tablete rămânând ulterior, spre folosință, unităților de învățământ.

Mai mult, pe aceeași tabletă pe care, la sfârșitul orelor, elevul o duce acasă, părinții se vor putea conecta, aflând informații privind notele ori absențele copilului, ne-a declarat Gheorghe Valentin Rotar.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.