Administrație

Actele adiţionale, semnate de aproape 64% din medicii de familie

Aproape 64% din medicii de familie din judeţ au semnat actele adiţionale de prelungire a contractelor încheiate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Alba, a declarat joi, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristina Galoş.

Potrivit acesteia, din cei 196 de medici de familie au semnat actele adiţionale un număr de 125, ceea ce reprezintă aproape 64% din total. Ea a menţionat că perioada de semnare a actelor adiţionale s-a încheiat, iar restul medicilor vor avea posibilitatea să intre în relaţii contractuale cu CJAS în baza unor contracte ce vor putea fi încheiate la o dată care va fi anunţată ulterior.

Cristina Galoş a menţionat că asiguraţii ai căror medici de familie nu au semnat prelungirea contractelor se pot adresa, în caz de urgenţe, spitalelor.

Ea a mai spus că CJAS Alba consideră „regretabilă” decizia unor organisme ale medicilor de familie de a îndemna la nesemnarea actelor adiţionale de prelungire a contractelor de furnizare de servicii de asistenţă medicală primară aflate deja în derulare cu casele de asigurări de sănătate, opinând că „interesul pacienţilor este primordial”.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.