Politică

Deputatul Răcuci, acuzat că a inițiat o lege care șterge datoriile „șmecherilor” din imobiliare

O lege inițiată, între alții, de deputatul de Alba Claudiu-Vasile Răcuci, privind anularea unor obligații fiscale și promulgată recent de președintele Iohannis va șterge datoriile către stat a „șmecherilor din imobiliare”, afirmă, într-o postare pe Facebook, Gelu Ștefan Diaconu, fost șef al ANAF.

Legea adoptată de Parlament la finalul anului trecut și promulgată de președinte șterge „dintr-un condei datoriile șmecherilor, baronilor locali și ale familiilor politrucilor cu afaceri in imobiliare”, afirmă fostul șef al ANAF.

Mai exact, susține Diaconu, Legea 29/2018 anulează impozite și contribuții sociale pentru dezvoltatori imobiliari care au construit cvartale de blocuri de birouri și locuințe în cele mai luxoase zone ale țării și care, pentru a evita plata taxelor catre stat, „au construit pe persoană fizică” platind impozite neglijabile în același cuantum prevăzut în Codul Fiscal pentru amărâții care au tranzacții ocazionale”. Legea a fost inițiată de patru parlamentari PNL: Bogdan-Iulian Huțuca, Claudiu-Vasile Răcuci, Ion Ștefan și Raluca Turcan.

„Mă întreb cum de președintele Iohannis (sau consilierii sai) nu a sesizat această mârșăvie și a promulgat legea”, a mai scris Diaconu.

Proiectul a fost adoptat de Senat pe 7 noiembrie 2017 și apoi de Camera Deputaților, decizională, pe 21 decembrie 2017. Legea a fost trimisă președintelui Iohannis pentru promulgare pe 30 decembrie 2017. Șeful statului a promulgat-o luni, 15 ianuarie, scrie Hotnews.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.