Mozaic

A murit Neagu Djuvara

Istoricul Neagu Djuvara a murit joi, la vârsta de 101 ani.

Informaţia a fost confirmată pentru Agerpres de apropiaţi ai familiei.

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august 1916, în Bucureşti. În 1937 a devenit licențiat în istorie la Sorbona, iar în 1940 și-a luat doctoratul în drept la Paris. În 1987 a obținut Diploma Institutului Național de Limbi și Civilizații Orientale din Paris.

A lucrat la Ministerul de Externe, din 1943, iar la 23 august 1944 a fost trimis curier diplomatic la Stockholm. Numit secretar de legaţie la Stockholm, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, după care alege calea exilului în Franța și militează în diverse organizaţii din diaspora. A fost secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaților Români de la Paris şi a activat la Radio Europa Liberă, Fundaţia Universitară „Carol I”, Casa Românească, etc.

În 1961 a plecat în Africa, în Republica Niger, unde a fost consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine (1961-1984), călătorind mult în Africa, Europa şi America.

După Revoluţia din decembrie 1989 a revenit în România, în 1990. A fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti (1991-1998), membru de onoare al Institutului de Istorie „A. D. Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti.

Pe 25 august 2016, în contextul împlinirii vârstei de 100 de ani, lui Djuvara i-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti „în semn de recunoaştere a activităţii în domeniul culturii şi istoriografiei româneşti”.

Tot în acel an, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.

În 2012 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti. Tot în 2012, titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost conferit şi de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.