Social

Tânăr din Șpring, reținut după ce a furat cazanul de țuică al vecinilor

Un tânăr din Şpring este cercetat de poliţişti după ce ar fi sustras bunuri, în valoare de peste 800 de lei, din gospodăria unui consătean, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.

La data de 19 februarie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Şpring l-au identificat pe un tânăr de 21 de ani, din comună, ca persoană bănuită de comiterea unui furt, faptă reclamată poliţie în luna noiembrie 2017.

Se pare că, în perioada 08 – 20 noiembrie 2017, tânărul ar fi profitat de faptul că o casă din comună a rămas nelocuită, iar dintr-o anexă ar fi sustras 3 metri cubi de lemne şi un cazan de ţuică, bunuri a căror valoare a estimată de păgubit la 860 lei.

Pe numele tânărului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.

Cercetările sunt continuate în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a acestuia şi pentru recuperarea prejudiciului, mai informează comunicatul Inspectoratului de Poliție al Județului Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.