Social

Târg al mărțișorului, în premieră în şcolile din comuna Meteș

Primăria comunei Meteș organizează, în premieră, un „Târg al Mărțișorului”, în care elevii din clasele primare ale şcolilor din comuna Meteş confecţionează mărţisoare, care vor fi puse spre vânzare.

„Operele de artă” ale celor vor fi expuse în holurile şcolilor din Tăuţi, Ampoiţa, Presaca Ampoiului şi Metes. De zile bune, elevii din clasele primare şi grădiniţe de la şcolile din comuna Meteş lucrează la confecţionarea de mărţişoare, informează reprezentanții Primăriei locale.

„Am gândit acest eveniment pentru copiii din şcolile comunei Meteş, vreau să le aducem un zâmbet pe buze atât lor cât şi părinţilor. Au fost alocaţi bani din buget pentru cumpărarea materialelor pentru confecţionarea de mărţişoare şi au fost împărţiţi în funcţie de numărul de elevi. În perioada Mărţişorului lucrările copiilor vor fi expuse în holurile şcolilor, doritorii vor putea achiziţiona aceste lucrări, iar banii pe mărţişoare le vor rasplati copiilor munca depusă”, a declarat primarul comunei Meteş, Dan Cosmin Opruţa.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.