Sănătate

Grupul care deține Kanal D, vândut unei companii apropiate președintelui Erdogan

Cel mai mare grup de presă din Turcia, Dogan, a anunţat joi, că a demarat negocieri cu un alt trust, Demiroren Media Holding, privind vânzarea afacerilor sale din presa scrisă şi audio, valoarea tranzacţiei fiind estimată la 1,2 miliarde de dolari, transmit publicaţia turcă Daily Sabah, DPA şi Reuters.

Declaraţia vine după ce un oficial al Demiroren, o firmă percepută ca un aliat al preşedintelui Tayyip Erdogan, a afirmat pentru Reuters că a acceptat să cumpere diviza de media a Dogan, într-o tranzacţie care va cimenta şi mai mult sprijinul presei pentru Guvernul turc.

Divizia de media a Dogan, deţinută de omul de afaceri Aydin Dogan, include ziarele Hurriyet şi Posta, posturile de televiziune Kanal D şi CNN Turcia şi o agenţie de presă.

Grupul Demiroren deţine, printre alte active, o reţea de distribuţie a gazelor şi un mall şi în 2011 a cumpărat de la Dogan două ziare, Milliyet şi Vatan.

Dogan este perceput ca un grup media care a rămas independent, în pofida presiunilor la care este supus, într-o ţară în care mulţi ziarişti sunt în spatele gratiilor.

În România, Dogan TV Holding A.Ş deţine postul de televiziune Kanal D.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.