Social

Tineri reţinuţi de polițiști pentru multiple infracţiuni rutiere

Marți, 10 aprilie, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală au reţinut un tânăr de 26 de ani din comuna Bucerdea Grânoasă, care este cercetat pentru nu mai puțin de trei infracțiuni rutiere, informează un comunicat al Inspectoratului Poliției Județului Alba.

Potrivit polițiștilor, tânărul a fost depistat, în noaptea de 5 spre 6 aprilie, în jurul orei 4.30, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice (0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat).

În plus, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul avea permisul de conducere suspendat.

Urmează ca în cursul zilei de miercuri, 11 aprilie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Tot miercuri, 11 aprilie, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Jidvei l-au reţinut pe un tânăr de 22 de ani, din comuna Bazna, judeţul Sibiu.

Acesta a fost depistat, în seara zilei de 8 aprilie, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Cetatea de Baltă, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule şi fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Urmează ca în cursul zilei de miercuri, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.