Social

Emil Brumaru, câștigătorul Premiului Național pentru Poezie „Lucian Blaga”

Poetul Emil Brumaru este câştigătorul celei de-a doua ediţii a Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga”, decernat marţi la casa memorială din Lancrăm.

Născut în 1939, Emil Brumaru este unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani. Laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (2001) pentru Opera Omnia, Brumaru a primit în 2011 premiul revistei „Observator Cultural”, de asemenea pentru Opera Omnia. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa şi Anglia.

Alături de Emil Brumaru pe lista nominalizaţilor s-au mai aflat Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu, Ion Mureşan, Gabriel Chifu şi Nicolae Prelipceanu. Juriul, care a deliberat în cursul dimineţii de marţi, a luat în calcul, potrivit regulamentului, doar poeţii nominalizaţi prezenţi la Lancrăm. Ana Blandiana şi Ileana Mălăncioiu au lipsit din motive obiective, iar Gabriel Chifu, deşi prezent la Lancrăm, s-a recuzat, retrăgându-se din cursă, la fel ca la ediţia anterioară. “Domnul Gabriel Chifu este proaspăt ales vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor şi a considerat că, pentru a detensiona orice posibilă discuţie, s-a retras din competiţie”, a spus criticul şi istoricul literar Răzvan Voncu.

Conform cutumei, diploma a fost înmânată de către laureatul ediţiei precedente, Adrian Popescu, care i-a a făcut şi un Laudatio proaspătului câştigător al Premiului Naţional pentru Poezie „Lucian Blaga”.

„Pentru mine, Blaga a fost ca un fel de apărare, ca un fel de pavăză împotriva a ceea ce se întâmpla în jur”, a afirmat Emil Brumar.

Emil Brumaru a mai spus că ceea ce l-a fascinat la Blaga au fost, mai ales în volumele postum apărute, „evlavia şi sfinţenia cu care se închina” în faţa frumuseţii feminine. „Are poezii absolut superbe”, a afirmat Brumaru.

Născut la Lancrăm, în 9 mai 1895, Blaga a fost diplomat, filolog, poet, filosof, dramaturg, eseist, prozator şi traducător. A murit la Cluj-Napoca, pe 6 mai 1961, fiind înmormântat în satul său natal în ziua în care ar fi trebuit să aniverseze 66 de ani.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.