Subprefectul județului Alba, Monica Popescu, însoțită de reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea”, ai Inspectoratului de Poliție Județean, dar și ai Inspectoratului de Jandarmi, precum și de câțiva primari de comune au făcut primele vizite persoanelor care au împlinit 100 de ani. Ei vor să-i cunoască, să le asculte poveștile și să învățe din experiența unui centenar trăit în România.
Evenimentul face parte din campania lansată recent de către Ministerul Afacerilor Interne „O viață cât un Centenar”. Proiectul are ca scop mediatizarea poveștilor de viață ale unor români născuți în anul Marii Uniri.
Doamnele Ileana Szabo din localitatea Unirea și Maria Vereș din satul Cetatea de Baltă au primit din partea subprefectului Monica Popescu simboluri naționale, printre care și un Tricolor, cu invitația de a-l purta „aproape de inimă așa cum au purtat și România”, diplome și flori în semn de prețuire și respect pentru cetățenii României de o vârstă cu ţara.
„Dumneavoastră sunteți românii simbol ai acestui județ, ai acestei țări, iar eu mă simt deosebit de onorată să vă pot felicita personal pentru împlinirea acestei frumoase și emoționante vârste și mă înclin cu respect în fața dumneavoastră pentru tot ceea ce ați realizat și ați trăit în acești extraordinari 100 de ani”, a declarat subprefectul Monica Popescu.
În întreg județul Alba sunt cinci persoane care împlinesc în anul 2018 vârsta de 100 de ani: doamna Veronica Muntean din municipiul Alba Iulia, doamna Rafila Bîte din satul Izlaz, comuna Arieșeni, doamna Maria Vereș din comuna Cetatea de Baltă, doamna Ileana Szabo din comuna Unirea și doamna Ana Mihu din localitatea Daia Română.
Acțiunile de aniversare vor continua în cursul acestei săptămâni, „centenarele” urmând să fie vizitate la domiciliu de către reprezentanții structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
Comentarii recente