Administrație, Mozaic

INS: Cheltuielile de protecție socială au crescut cu 7,6%, în 2016

Cheltuielile privind protecţia socială au urcat, în 2016, la 111,822 miliarde de lei, reprezentând 14,7% din Produsul Intern Brut, în creştere cu 7,6% faţă de anul precedent, iar protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor de bătrâneţe şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii.

„Cheltuielile privind protecţia socială (inclusiv costurile administrative ale schemelor de protecţie socială) s-au ridicat la 111.822 milioane lei, cunoscând o creştere de 7,6% faţă de anul precedent. Ponderea în PIB a acestei categorii de cheltuieli a fost de 14,7%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de anul 2015. Ca şi în anii anteriori (2006-2015), protecţia socială a fost orientată cu precădere către acoperirea riscurilor de bătrâneţe şi a celor de boală sau îngrijirea sănătăţii care au implicat 50,3% şi, respectiv, 27,1% din totalul cheltuielilor cu prestaţiile sociale”, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică transmise luni Agerpres.

Cheltuielile cu prestaţiile sociale (exclusiv costurile administrative şi alte cheltuieli) au reprezentat 14,4% din PIB, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de anul 2015.

Veniturile de protecţie socială au însumat 116,136 miliarde de lei, în creştere cu 9,2% faţă de anul precedent. Ponderea acestora în Produsul Intern Brut (PIB – date semidefinitive) a fost de 15,2%, în creştere cu 0,3 puncte procentuale faţă de anul anterior.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.