Social

O sută de figurine din lut, prinse în „Hora Centenar”, la Palatul Arhiepiscopal Ortodox

O sută de figurine din lut, reprezentând ţărani, prinse într-o horă, creaţie a artistului braşovean Marius Diaconu, pot fi admirate într-o expoziţie vernisată marţi la Palatul Arhiepiscopal Ortodox din Alba Iulia, în cadrul unei manifestări dedicată Centenarului Marii Uniri.

„E primul meu mare proiect, în colaborare cu Astra Codlea, şi reprezintă Unirea noastră, a românilor. Sunt 100 de personaje, pentru că fiecare personaj reprezintă câte un an din viaţa noastră a românilor, fiind Centenarul”, a afirmat Marius Diaconu. El a menţionat că expoziţia itinerantă „Hora Centenar” nu putea să debuteze altundeva decât la Alba Iulia. „Este o expoziţie itinerantă şi sper să se alăture cât mai multă lume ‘horei’ mele”, a adăugat autorul.

La rândul său, preşedintele Despărţământului Codlea al Astra, Mircea Dragoş, a spus că „Hora Centenar” este, de fapt, „o transpunere a dimensiunii mioritice” a Marii Uniri.

„A pornit această idee cu mult timp în urmă, pentru că nu puteam sărbători mai frumos Centenarul, Astrişti fiind, decât mergând la originea actului de Unire. (…). Sunt 100 de ţărani prinşi într-o horă a unirii, în jurul unui copil cu tricolor, pentru că tot ceea ce facem noi trebuie să aibă în centru generaţiile următoare”, a explicat acesta.

Cei 100 de „ţărani prinşi în horă” sunt admiraţi de către trei „ciobani”, grupul mioritic, şi trei „ostaşi români întorşi de pe front, din care unii mutilaţi”.

Expoziţia a fost vernisată în cadrul lucrărilor simpozionului ştiinţific „Asociaţia Astra. Contribuţie la Actul Marii Uniri”, eveniment organizat marţi, la Alba Iulia, de Consiliul Judeţean Alba, Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia.

„Mi-am dorit foarte mult ca în programul manifestărilor dedicate Centenarului, Astra să fie prezentă şi să-i omagiem astfel pe cei care au luptat pentru ideile acestei asociaţii”, a afirmat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

La rândul său, preşedinte Astra, Dumitru Acu, a declarat că simpozionul se încadrează între momentele organizate de AstraA în cinstea Centenarului Marii Uniri. „În cadrul simpozionului s-au evidenţiat momente generale, relative la contribuţia Astrei la făptuirea idealului unităţii naţionale, dar şi momente locale care au contribuit la realizarea Marii Uniri”, a spus Acu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.