Administrație

Primăria Abrud a predat 19 km de drum pentru asfaltare

Conducerea Primăriei Abrud s-a întâlnit luni cu dirigintele de șantier și cu reprezentanții firmei care va executa lucrările de reabilitare și modernizare a străzilor secundare din oraș, informează primarul Nicolae Simina.

„Am predat amplasamentul. Am parcurs tot traseul celor 18,8 km de drum care face obiectul reabilitării și modernizării. Am stabilit ordinea începerii lucrărilor. Doresc o bună colaborare cu executantul lucrărilor. Sunt loturi sau tronsoane cu grad de dificultate mare in ceea ce privește execuția. Dumnezeu să ne ajute, să finalizăm această lucrare în cel mai scurt timp și de cea mai mare calitate”, a scris primarul Simina pe pagina sa de socializare.

Nicolae Simina a mai precizat, pentru cei care au comentat informația, că străzile Dealului, Gării, I. Slavici, Vâlcelelor, Drajii, Cetății, Tudor Vladimirescu, Stavăr, Stiurt, Panduri, Gheorghe Doja, Octavian Goga, Gura Cornii, Avram Iancu, Seliște spre Aprabus „sunt prinse spre modernizare în alt proiect”.

Valoare investiției este de 12,7 milioane lei, potrivit primarului orașului Abrud.

Indicatori tehnici se referă la 18,8 km drumuri secundare (Ciuta, Badea, Necea, Sohatu, Serbina, Cristea, Seliște, Pădure Popii) care urmează să fie asfaltate.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.