Mozaic

Năsui (USR): „România este fruntașă la taxarea muncii în Europa de Est”

Nu se poate spune că nu suntem fruntași la ceva: Suntem țara care taxează cel mai mult munca din toată Europa de Est, afirmă Claudiu Năsui, deputat al Uniunii Salavați România pe contul său de Facebook.

„De multe ori aflăm despre cum a mai cheltuit statul banii noștri. Aflăm aproape în fiecare zi de noi moduri în care bugetul de stat a fost furat. De la comisioane speciale pentru achiziții la supra-preț, la structuri întregi care se înființează pentru a servi interesului unuia sau altuia (faimoasele sinecuri)”, afirmă deputatul USR.

„Dar nu vorbim despre asta. Să vorbim mai bine despre de unde vin banii aceștia. De fiecare dată când statul mai crește o pensie specială, sau se mai face un teren de fotbal în pantă sau un parc în mijlocul la nicăieri, sau se mai dă o subvenție la o industrie prietenă, toate acestea se plătesc din banii celor care muncesc și plătesc taxe și impozite în România. E un adevăr simplu pe care ar trebui toți să-l conștientizăm. Tot ceea ce face statul o face pe banii luați de la contribuabili”, explică Năsui.

Deputatul USR citează un studiu Deloitte publicat recent arată că România are cea mai mare impozitare a muncii din toată Europa de Est. Studiul ne compară cu alte 10 țări. România practică 41.5% impozit, după care urmează Ungaria – la mare diferență – cu 34%, Polonia cu 27%. „Deci suntem lideri de departe în top”, spune Claudiu Năsui.

„Ce a făcut PSD-ALDE în acest sens în România? Au agravat problema. În 2017 în loc să relaxeze impozitarea pe muncă mai ales a celor mai săraci români, ei o sporit-o. Au schimbat codul fiscal astfel încât cineva care muncește 2 ore să plătească taxe cât pentru 8 ore. De ce au făcut asta? Pentru că nu mai știu de unde să scoată bani pentru a face față cheltuielilor pe care le-au explodat tot ei”.

Deputatul USR explică astfel și cauza pentru care „tot crește” statul salariu minim. „Cu cât crește salariu minim mai mult cu atât extrage mai multe taxe din munca noastră”, mai precizează deputatul.

„Toate acestea au o soluție simplă: să nu mai impozităm salariu minim. Ar fi o minune și din punct de vedere economic și din punct de vedere social. Pentru că ar exploda salariu net tocmai pentru cei mai slab plătiți români ceea ce ar face munca mai rentabilă în România. Cei mai săraci ar câștiga mai mult și alții care au plecat în căutarea unor salarii mai bune în alte țări ar fi mai stimulați să se întoarcă în țară unde e nevoie de ei”, concluzionează Claudiu Năsui.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.