Social

Clopote trase simultan, de 100 de ori, în toate localitățile din județ

Plăci omagiale având inscripţionate numele celor care au participat ca delegaţi la Adunarea din 1 Decembrie 1918 au fost dezvelite marţi, simultan, la ora 16, în toate municipiile, oraşele şi comunele din judeţul Alba, fiind trase, de asemenea, şi clopotele bisericilor de câte 100 de ori.

Ceremonia de dezvelire a plăcilor omagiale, în număr de 78, însoţită, de asemenea, de o slujbă de sfinţire a acestora, s-a desfăşurat simultan în toate unităţile administrativ-teritoriale din judeţ, la iniţiativa Consiliului Judeţean (CJ). Plăcile au fost montate pe frontispiciile primăriilor din cele 78 de municipii, oraşe şi comune din judeţ.

Totodată, clopotele bisericilor au fost trase de câte 100 de ori, în semn de omagiu la împlinirea unui veac de la Marea Unire.

În urmă cu 100 de ani, în 20 noiembrie, Consiliul National Român Central anunţa convocarea Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, printr-un manifest publicat în presa momentului. În documentul respectiv, purtând semnătura lui Ştefan Cicio Pop, preşedintele Marelui Sfat al Naţiunii Române din Ungaria şi Transilvania, se specifica cine va lua parte la evenimentul de la 1 Decembrie 1918.

„În tot ce facem, avem de ales. În urmă cu exact 100 de ani, pe 20 noiembrie 1918, Alba Iulia era aleasă ca loc al Marii Uniri. La 100 de ani de atunci, le confirmăm de acum tuturor românilor care au ales deja să îşi petreacă 1 Decembrie 2018 la Alba Iulia că au făcut alegerea cea mai bună. Pentru următoarele generaţii, vom avea sentimentul împlinirii faţă de memoria celor care au venit atunci la Alba Iulia, pentru a împlini visul tuturor românilor”, a afirmat preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.

Proiectul iniţiat de CJ Alba, „Patria recunoscătoare”, se doreşte a fi un semn al respectului faţă de reprezentanţii cercurilor electorale, breslelor, reuniunilor, cultelor bisericeşti, gărzilor naţionale, presei şi românilor de rând convocaţi pentru Adunarea din 1 Decembrie 1918.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.