Mozaic

Superstiții de Sfântul Andrei

Noaptea ce precedă ziua Sfântului Andrei – unul dintre apostolii lui Iisus, creştinătorul neamului românesc- este asociată în tradiţia populară cu strigoi, farmece de dragoste, ghicirea ursitului şi prezicerea rodniciei anului care vine, marcând totodată debutul sărbătorilor de iarnă.

Credincioşii îl prăznuiesc pe 30 noiembrie pe Sfântul Apostol Andrei, creştinătorul neamului românesc, el fiind numit „Cel dintâi chemat”, întrucât a răspuns primul chemării lui Hristos la apostolat, ziua fiind totodată Sărbătoare Bisericească Naţională.

Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei (nume care derivă din cuvântul grecesc Andreas, care înseamnă „viteaz” sau „bărbătesc”) apare, deopotrivă, pe 30 noiembrie în calendarul ortodox, romano-catolic, lutheran şi anglican. În Scoţia, însă, el figurează în ziua de 9 mai, ca amintire a datei primirii unor relicve ale Sfântului Andrei.

Pe de altă parte, noaptea Sfântului Andrei este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor.

Pe de altă parte, noaptea Sfântului Andrei este marcată de unele obiceiuri, tradiţii, superstiţii spectaculoase, de sorginte precreştină, vizând protecţia atât a oamenilor, cât şi a locuinţelor şi animalelor lor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.