Administrație

Atenție la distracția cu artificii! Ce e interzis și ce este permis

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba desfășoară acţiunea „Foc de artificii”, pentru verificarea legalităţii operaţiunilor cu articole pirotehnice desfăşurate de persoanele fizice şi juridice, informează instituția.

Începând cu data de 19 noiembrie 2018, poliţiştii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba acţionează pentru prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice.

Scopul acţiunii este creşterea siguranţei cetăţeanului, prin activităţile de prevenire şi combatere a evenimentelor negative (răniri de persoane, incendii sau distrugeri de bunuri) generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2018/2019.

În acest sens, sub coordonarea Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, până în data de 7 ianuarie 2019, polițiștii vor efectua acţiuni şi controale, atât la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, cât şi în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale, la persoanele fizice și juridice neautorizate, care comercializează ambulant articole pirotehnice.

Activitățile beneficiază şi de sprijinul polițiștilor de ordine publică şi investigare a criminalității economice.

În paralel cu activităţile de control ce sunt efectuate, în această perioadă, este derulată şi o campanie preventivă care are ca scop informarea cetăţenilor în legătură cu riscurile la care se expun în cazul în care deţin ilegal sau folosesc, în mod necorespunzător, obiecte cu conţinut exploziv. Cetățenilor le sunt făcute recomandări utile siguranţei lor şi le sunt puse la dispoziţie materiale informative.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că este interzisă deţinerea, utilizarea şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 şi F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice din categoria P2 (care sunt destinate manipulării ori utilizării exclusiv de către pirotehnicieni), din motive de ordine și siguranţă publică, securitate şi pentru protecţia mediului.

Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului.

Orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.