Mozaic

Pensionarii vor mai aștepta plata pensiilor. Vezi cu cât va întârzia plata acestora

Răbdare le recomandă guvernanții pensionarilor la început de an. Perioada sărbătorilor de iarnă a decalat plata pensiilor prin Poșta Română, pentru prima lună din 2019.

Plata pensiilor prin Poşta Română se va face luna aceasta până în data de 17 ianuarie, fiind decalată cu două zile, dar întârzierea este justificată, ţinând cont de faptul că 1 şi 2 ianuarie au fost sărbători legale, a declarat vineri seara, la România TV, ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

„Au fost închise conturile în Trezorerie. Ţinând cont de faptul că 1 şi 2 au fost sărbători legale, este o întârziere justificată, nu este o întârziere venită din alte motive. S-au făcut deschiderile de conturi, s-au făcut plăţi de către Poşta Română. Începând de săptămâna viitoare, cu precizarea că se va lucra sâmbătă, 12 ianuarie, se vor relua plăţile şi vor intra în grafic. Practic plăţile trebuiau închise în data de 15. Luna aceasta, şi doar luna aceasta, se vor închide în data de 17, cu două zile decalate”, a explicat Budăi.

Ministrul a subliniat că pensionarii care încasează banii în cont, care îşi vor ridica banii de la bancomate cu cardul, vor avea aceeaşi zi de plată, fără nicio întârziere.

Anul acesta, pensiile publice vor crește abia de la 1 septembrie, când valoarea punctului va fi majorată de la 1.100 lei, la 1.265 lei. Din septembrie pensiile publice vor fi mai mari cu 15 la sută față de cât sunt în prezent. Și tot de la 1 septembrie 2019 indemnizația socială pentru pensionari, respectiv pensia minimă va crește de la 640 lei la 704 lei.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.