Social

Urmărit internațional, depistat la Sebeș. Spre ghinionul lui, polițiștii i-au mai făcut un dosar penal

Poliţiştii din Sebeş au depistat un urmărit internaţional, condamnat pentru fapte de înşelăciune și care mai fusese reclamat la poliţia municipiului Sebeş, în luna august 2018, de un tânăr din municipiu.

Luni, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş l-au depistat şi reţinut, în Sebeş, pe un bărbat de 41 de ani, din municipiul Timişoara, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei închisorii, urmărit la nivel internaţional.

Bărbatul se sustrăgea executării unei pedepse privative de libertate de doi ani închisoare, dispusă în luna octombrie 2018, de Judecătoria Deta.

Poliţiştii au constatat că bărbatul este bănuit şi de săvârșirea unei fapte de înşelăciune reclamată Poliţiei municipiului Sebeş la data de 22 august 2018.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în după amiaza zilei de 21 august 2018, s-ar fi întâlnit cu un tânăr de 23 de ani, din municipiul Sebeş, pentru a cumpăra un telefon mobil, contra sumei de 2.800 de lei. În momentul efectuării plăţii, bărbatul ar fi reuşit să-l înşele pe tânăr, care, în schimbul telefonului ar fi primit doar 190 de lei. Astfel că, pe numele bărbatului a mai fost întocmit dosar penal, pentru săvârşirea infracțiunii de înşelăciune.

Totodată, acesta a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat de Judecătoria Deta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.