Mozaic

Liberalul Roman contestă avansarea în grad „la excepțional” a jandarmilor care au reprimat demonstrația din vară

Cadre din Jandarmeria Română prezente la mitingul din 10 august au fost avansate în grad înainte de termen sau au fost recompensate, cu ocazia Zilei Naţionale, potrivit răspunsului dat de către ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, unei interpelări a vicepreşedintelui liberal Florin Roman.

„Mare parte din jandarmii care şi-au bătut şi gazat propriul popor în 10 august, la mitingul diasporei, au fost avansaţi în grad, este răspunsul oficial al ministrului Carmen Dan, la o interpelare pe care i-am adresat-o la finele anului trecut. Aşadar, jandarmii participanţi la represiune au primit grade şi bani de la Carmen Dan, drept mulţumire ca i-au bătut bine pe români. Şi probabil pentru a-și ţine gura”, se arată într-un comunicat transmis Agerpres, de către liberalul Florin Roman, deputat de Alba.

Parlamentarul liberal şi-a exprimat nemulţumirea şi cu privire la faptul că în răspuns nu se precizează public numele participanţilor la „jandarmeriada” din 10 august care au fost avansaţi în grad, dar şi numărul acestora, „ascunzându-se sub umbrela păstrării secretului datelor cu caracter personal şi a ‘misiunii’ din 10 august”.

Florin Roman menţionează că PNL solicită „imperativ” ministrului Carmen Dan „să facă lumină în cazul acestor recompense date jandarmilor” care au acţionat in Piaţa Victoriei, în vara anului trecut. „’Fantoma albă’, Sindile, Cazan au fost sau nu avansaţi, recompensaţi? Dar aghiotanţii lor şi cei care au dat ordinele directe?”, mai întreabă liberalul, potrivit comunicatului menţionat.

„Cu ocazia Zilei Naţionale a României au fost înaintate în gradul militar înainte de termen sau au fost recompensate cu mulţumiri, felicitări, distincţii onorifice etc. şi cadre militare din Jandarmeria Română care au participat la misiunea din data de 10 august 2018 din Piaţa Victoriei”, se arată în documentul semnat de ministrul Carmen Dan şi citat de către Florin Roman.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.