Economie

Care este județul cu cele mai bune salarii din Regiunea Centru

Sibienii continuă să fie cei mai bine plătiţi angajaţi din Regiunea Centru, cu un câştig salarial mediu brut de 4.724 de lei în octombrie, la polul opus situându-se locuitorii din Harghita, judeţ unde acesta a fost de 3.556 de lei, potrivit unui raport al Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Alba.

În octombrie 2018, câştigul salarial mediu brut, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în cele şase judeţe componente, a fost în Regiunea Centru de 4.227 de lei, reprezentând 93,3% din câştigul salarial mediu brut la nivel naţional, în creştere faţă de luna anterioară cu 1,5%.

„Cel mai mare câştig mediu brut a fost înregistrat în judeţul Sibiu (4.724 lei), iar cel mai mic în Harghita (3.556 lei). Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu brut lunar a crescut în toate judeţele Regiunii Centru, cea mai mare creştere înregistrându-se în judeţul Sibiu (+3,3%)”, se arată în raportul DRS Alba.

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu nominal net, calculat ca medie ponderată a câştigurilor realizate în judeţele din regiune, acesta a fost de 2.539 de lei, cu 1,6% mai mare decât în luna anterioară şi cu 16,1% mai mare faţă de octombrie 2017 şi reprezentând 93,3% din câştigul salarial mediu net la nivel naţional.

Valoarea cea mai mare a câştigului salarial mediu net a fost în judeţul Sibiu, 2.834 de lei, iar cea mai mică în judeţul Harghita, 2.130 de lei. Faţă de luna anterioară, câştigul salarial mediu net a crescut în toate judeţele Regiunii Centru, cea mai importantă creştere, de 3,3%, înregistrându-se în judeţul Sibiu.

Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, pentru luna octombrie 2018 faţă de luna precedentă a fost 100,18%, iar faţă de luna corespunzătoare din 2017 de 115,68%, se mai arată în raportul citat.

Efectivul de salariaţi înregistrat în Regiunea Centru la sfârşitul lunii octombrie 2018 a fost de 685.133 de persoane, în creştere faţă de luna anterioară cu 467 persoane şi cu 25.841 persoane faţă de luna corespunzătoare din 2017.

Dintre aceştia, 54,5% îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor, 43,2% în industrie şi construcţii şi doar 2,3% în agricultură, vânătoare şi servicii anexe, silvicultură şi pescuit, menţionează DRS Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.