Mozaic

Codrin Ștefănescu și Eugen Nicolicea au fost huiduiți în centrul Sibiului

Secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, a încercat să dialogheze astăzi cu câţiva protestari strânşi în faţa sediului organizaţiei judeţene PSD Sibiu, însă a fost huiduit de cei din mişcarea #văvedemdinSibiu, care au avut un protest autorizat de Primărie.

După încercarea de a sta de vorbă cu manifestanţii care l-au aşteptat în faţa sediului PSD Sibiu, Codrin Ştefănescu le-a transmis protestatarilor, în timpul conferinţei de presă, că PSD va câştiga cele două alegeri din acest an, atât europarlamentarele, cât şi alegerile prezidenţiale şi că Sibiul „nu este oraşul lui Iohannis”, a cărui „epocă se va sfârşi anul acesta”.

„După această întâlnire cu primarii şi colegii noştri în teritoriu, am ajuns la o concluzie comună cu toţii: că aceste alegeri le vom câştiga la europarlamentare şi că anul acesta vom da preşedintele României şi trebuie să înţeleagă inclusiv cei cu #rezist din afara sediului, care mi-au urat de bine şi acum, că epoca Iohannis ca şi epoca Băsescu se va sfârşi anul acesta”, a declarat secretarul general al PSD, Codrin Ştefănescu, în timpul conferinţei de presă.

Ştefănescu este de părere că protestarii de la Sibiu au fost „agresivi” şi „foarte nemulţumiţi” şi că încercarea de a dialoga cu ei a eşuat din cauză că nu au dorit să discute cu secretarul general al PSD.

Secretarul general al PSD a anunţat cu acest prilej, că va reveni la Sibiu, în acest an, de două ori.

Codrin Ştefănescu a afirmat că prietenii şi colegii din Sibiu i-au spus că în oraş şi în judeţ ar exista „o camarilă” susţinută de liderul judeţean al PNL, deputatul Raluca Turcan, precum şi de preşedintele Klaus Iohannis. Codrin Ştefănescu a transmis un avertisment şi către şefii de instituţii din Sibiu, care ar face parte din această camarilă pro Iohannis, să se „potolească”.

Contactată de Agerpres pentru a-şi exprima punctul de vedere despre afirmaţia făcută de Codrin Ştefănescu, Raluca Turcan, liderul PNL Sibiu, a refuzat să comenteze.

Codrin Ştefănescu, precum şi ministrul Turismului şi lider al PSD Sibiu, Bogdan Trif, parlamentarul Eugen Nicolicea şi alţi membri din conducerea organizaţiei judeţene PSD au încercat şi ei să dialogheze fără succes cu protestarii aflaţi în faţa sediului. Manifestanţii au huiduit aproape în continuu în timpul conferinţei de presă. La ieşirea celor trei din sediul PSD Sibiu, protestarii le-au adresat injurii şi le-au cerut demisia şi să părăsească oraşul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.