Social

Un șofer din Alba a fost oprit de polițiști pe autostradă pentru că circula pe contrasens

Sursa foto: Poliția Română

Un şofer de 77 de ani, din judeţul Alba, a fost oprit marţi, de poliţişti, pe autostrada A1, după ce a fost depistat că circula pe contrasens, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

„La data de 19 februarie 2019, ora 09,29, dispeceratul Biroului de Poliţie Autostrada A1 Râmnicu-Vâlcea din cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a fost sesizat prin intermediul SNUAU 112 cu privire la faptul că, pe calea unidirecţională Sibiu – Deva a autostrăzii A1, în zona km 312 al acesteia, un autoturism a intrat pe contrasens şi circula către Sibiu în sensul opus desfăşurării normale a fluxului de trafic de pe respectiva arteră rutieră. Intervenind operativ, la ora 09,30, în zona km 310, judeţul Alba, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului menţionat, aflaţi în timpul serviciului, au procedat la identificarea autoturismului indicat de apelantul 112, oprirea imediată a acestuia în trafic şi protejarea zonei în scopul prevenirii producerii vreunui eveniment. În continuare, poliţiştii rutieri au luat măsuri pentru repunerea în siguranţă a autoturismului depistat, în fluxul normal de trafic şi conducerea acestuia la parcarea de la km 312, pentru verificări şi luarea de măsuri legale”, a precizat Elena Welter.

Potrivit sursei citate, şoferul a fost sancţionat cu amendă de 1.160 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 60 de zile. Bărbatul care a condus pe contrasens a rămas şi fără certificatul de înmatriculare, „pentru deficienţe majore la sistemul de iluminare – semnalizare”.

În 2018, pe sensul Sibiu – Deva al autostrăzii A1, patru persoane au murit şi alte trei au fost rănite, în urma unui accident rutier produs din cauza deplasării pe contrasens.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.