Politică

Liderul Alde Alba se declară iar nemulțumit de colaborarea cu conducerea PSD Alba

Liderul Alde Alba, Ioan Lazăr, a declarat, miercuri, că este nemulţumit de lipsa colaborării la nivel judeţean cu conducerea organizaţiei judeţene a Partidului Social Democrat (PSD).

„E o mare nemulţumire a mea, legată de colaborarea cu PSD Alba. Am fost tot timpul, sunt în continuare nemulţumit de colaborarea cu conducerea PSD. Avem relaţii bune cu foarte mulţi din PSD, dar am avut tot timpul probleme şi avem în continuare cu cei din conducerea social-democraţilor”, a spus, într-o conferinţă de presă, liderul ALDE Alba.

Ioan Lazăr a adăugat că aceştia ar fi „nesinceri” şi „obişnuiţi să nu respecte niciun fel de promisiune şi înţelegere”.

„La noi (în Alba – n.red.) nu există niciun fel de colaborare. (…). Nu am realizat nimic constructiv împreună până acum”, a conchis Ioan Lazăr.

Nu este pentru prima dată când Lazăr susţine că la nivel judeţean nu ar exista niciun fel de colaborare între partenerii de guvernare, PSD şi Alde.

De asemenea, Lazăr şi-a mai exprimat nemulţumirea faţă de faptul că anumiţi social-democraţi, cum ar fi deputatul Florin Iordache, l-au criticat pe ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, care l-ar fi ameninţat, de asemenea, cu remanierea.

„Oricine poate greşi. (…). Dar aceste greşeli pot fi reparate în urma discuţiilor cu cei nemulţumiţi. (…). Asta nu înseamnă că imediat trebuie să sară pe tine colegii de guvernare să îţi dai demisia sau să fii remaniat”, a opinat liderul Alde Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.