Social

Cugir. Femeie în vârstă descoperită moartă într-un apartament incendiat

O femeie de aproximativ 70 de ani a fost găsită duminică dimineaţa decedată într-un apartament din oraşul Cugir, locuinţa fiind inundată cu fum de la un incendiu care a cuprins o saltea, în apropierea căreia se afla victima.

Potrivit prim-adjunctului şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, maior Ovidiu Costea, o persoană a anunţat, printr-un apel la 112, un posibil incendiu cu degajare de fum într-un apartament dintr-un bloc din oraşul Cugir. La faţa locului au intervenit SVSU Cugir, cu o autospecială de lucru cu apă, şi echipajul SMURD Cugir.

„Pompierii voluntari de la Cugir au forţat uşa apartamentului şi au pătruns în interior. Apartamentul era inundat cu fum, iar incendiul se manifesta localizat doar la o saltea, fără a fi afectat restul locuinţei. În zona saltelei a fost găsită o persoană de sex feminin, de aproximativ 70 de ani, decedată”, a transmis maior Ovidiu Costea.

O echipă a ISU Alba va efectua cercetarea pentru stabilirea cauzelor care au dus la izbucnirea incendiului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.