Social

Razie în Alba Iulia. S-au dat amenzi de peste 20 de mii de lei și au fost identificați trei infractori

Poliţia municipiului Alba Iulia a desfășurat miercuri o acţiune cu efective mărite pe raza municipiului şi în localităţile rurale arondate, acțiune finalizată cu amenzi în valoare de 21.100 lei şi cu identificarea a trei infractori, informează Inspectoratul de Poliție al Județului Alba.

La acţiune au participat 35 de poliţişti din structurile de ordine publică, investigaţii criminale şi poliţie rutieră. Au fost verificate șase societăţi comerciale, 16 agenţi de pază și 115 autoturisme şi au fost legitimate 129 de persoane.

Cu ocazia acestei acţiuni au fost aplicate 123 de sancţiuni de natură contravenţională, majoritatea pentru abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 21.100 lei.

Au fost reţinute trei permise de conducere şi patru certificate de înmatriculare, iar poliţiştii au identificat trei persoane bănuite de comiterea de infracțiuni. Înyre aceștia, o tânără de 19 ani, din comuna Hopârta, care este bănuit de săvârşirea unui furt din locuinţă. În după amiaza zilei de 7 februarie 2019, tânăra ar fi profitat de faptul că o femeie din Alba Iulia şi-a lăsat uşa apartamentului neasigurată şi i-ar fi sustras un portmoneu în care era o sumă de bani şi documente personale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.