Mozaic

Soluţie inedită pentru parcarea în centrul unui oraș aglomerat | Galerie foto

Modernizarea fostei policlinici studențești de pe strada Republicii a adus o clădire demnă de secolul al XXI-lea în centrul Clujului.

Clădirea de pe strada Republicii nr. 8, „Policlinica Studențească” este o clădire reprezentativă pentru centrul Clujului.

În luna octombrie 2018 au fost finalizare lucrările de reabilitare integrală și modernizare, iar din luna noiembrie aici funcţionează o Policlinică de renume internațional, în domeniul cardiologiei.

Clădire cu o istorie de peste o sută de ani

Lucrările la imobilul de pe strada Republicii nr. 8 au început în anul 2014, având ca obiectiv, în prima etapă, lucrări de intervenţie de primă necesitate asupra imobilului datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

În trecut, clădirea a fost deţinută de primul primar al Clujului de după anul 1918, Iulian Pop, iar ulterior a devenit policlinică studențească.

Starea tehnică a imobilului era precară, existând fisuri în toate elementele de structură, fundații, pereți, planșee, iar elementele de fațadă erau deteriorate.

Pentru consolidarea construcției și aducerea ei la standardele actuale au fost realizate lucrări de subzidire, s-a consolidat structura întregii clădiri, a fost schimbată complet învelitoarea. Tot în aceasta etapă s-au reabilitat şi fațadele exterioare. Clădirea fiind în zona A de protecție a monumentelor istorice, reabilitarea s-a realizat utilizând materiale speciale pentru restaurări pe bază de var, precum şi procedee de execuţie specifice secolului XIX, din dorința de a păstra în mare măsură aspectul original, inclusiv elementele decorative. Chiar și tâmplăria existentă de lemn a fost recondiţionată și remontată pe poziție, iar sticla a fost înlocuită cu sticlă termopan pentru creșterea eficienței energetice.

Lucrări de reabilitare de amploare

Începând cu luna iulie 2017 au început lucrările de extindere și transformare a imobilului în spital de cardiologie. Clădirea a fost împărțită în trei zone principale, pe latura nordică funcționând partea de spital, iar laturii sudice i-au fost alocate funcţiunile pentru zona de policlinică și consultații. Mansarda este zona intervențională destinată blocului operator, unde sunt instalate două angiografe și alte aparaturi medicale complexe.

Suprafaţa clădirii s-a extins de la 1.200 mp la 2.000 mp prin utilizarea podului existent, unde s-a realizat actuala mansardare, prin extinderea clădirii înspre interiorul curții, unde a fost creat un hol de circulație, și prin realizarea unei parcări subterane automate.

Parking unic în România

O mare necesitate o oricărei construcții în zilele noastre este reprezentată de locurile de parcare. Clădirea fiind în centrul istoric al Clujului și cu o curte interioară de doar 120 mp a fost luată decizia construirii unui sistem automat de parcare.

Parcarea este dispusă pe două niveluri subterane și are capacitatea de 15 locuri. Accesul se face pe o platformă rotativă situată la cota terenului amenajat, de unde mașina este preluată și trasportată cu ajutorul unui lift în parcarea subterană până la locul de parcare disponibil. Operațiunea se realizează automat, în momentul în care utilizatorul părăsește maşina și își scanează cardul de acces în afara platformei, accesul fiind doar pentru autoturisme.

Atunci când maşina este preluată pentru a părăsi parcarea, platforma de la suprafață se rotește astfel încat autoturismul să fie cu fața spre ieşire.

„Acest tip de parcare este unic în România şi asigură un număr rezonabil de locuri pentru un spaţiu în care, în alte condiţii, nu ar fi putut fi realizate decât două, maxim trei locuri de parcare. Este o soluţie pe care am găsit o noi, ca investitori privaţi, pentru această locaţie, dar acest sistem este de mult folosit în lume şi în alte ţări europene. Ne-am bucura să vedem şi alte proiecte private, dar mai ales proiecte publice, care să implementeze acest sistem, pentru a descongestiona traficul tot mai aglomerat şi pentru a găsi soluţii pentru noi locuri de parcare”, spun proprietarii imobilului.

Cum a fost realizat parkingul?

Pentru a realiza săpătura la o adâncime de 8 metri într-un spaţiu atât de strâmt, au fost necesare pregătiri şi utilaje speciale. În prima fază au fost realizate sprijinirile speciale şi drenaje pentru apa subterană. Lucrările pentru realizarea piloţilor pentru sprijinirea săpăturii au fost realizate cu un utilaj unic în România, singurul capabil să poată intra în şantier prin gangul existent, unde gabaritul era limitat şi să realizeze lucrările date. De asemenea, din cauza spaţiului limitat, lucrările s-au desfăşurat cu mare dificultate, înghesuind pe 100 mp utilajul de forat, un buldoexcavator, o autobasculantă, patru coloane de forare, carcase de armătură, bazinul pentru bentonită şi alte echipamente necesare, muncitorii care au realizat lucrările, fiind necesară o coordonare extrem de precisă pentru buna desfăşurare a lucrărilor şi evitarea accidentelor. În plus, lucrările de turnare a betonului au fost realizate doar pe parcursul nopţii, deoarece nu se puteau realiza decât cu pompa staţionară, iar cifa de beton trebuia să staţioneze şi să blocheze o bandă de circulație în centrul orașului.

O altă provocare a fost realizarea şi amplasarea instalaţiilor necesare spitalului, având la dispoziţie un spaţiu limitat şi o clădire în zona de protecţie istorică. Au fost găsite soluţii ingenioase inginereşti pentru montarea staţiilor de tratare a aerului, a chiller-elor, a grupului electrogen şi a unui post de transformare suplimentar, care să asigure necesarul de energie electrică pentru toate echipamentele medicale.

„Am dorit să păstrăm funcţiunea iniţială medicală a clădirii şi să aducem un plus de servicii medicale de calitate pentru locuitorii Clujului, în contextul în care orașul este un centru universitar şi medical cunoscut. În această idee, am dorit să atragem o companie cu renume internaţional, care va practica aici medicină intervenţională. Investiţia a fost una considerabilă – peste 5 milioane de euro doar pentru clădire, lucrări, parkingul subteran şi instalaţii, fără a include echipamentele medicale de de vârf”, mai spun proprietarii imobilului.

Lucrările au fost realizate de compania CON A şi au fost finalizate în luna octombrie 2018, iar spitalul și-a început activitatea o lună mai târziu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.