Social

Doi bărbaţi, amendaţi cu câte 6.000 de lei pentru că au dat foc vegetației uscate

Doi bărbați, în vârstă de 77, respectiv 61 de ani, au fost amendaţi de Poliţie cu câte 6.000 de lei pentru că au dat foc vegetaţiei uscate de pe două terenuri de fânaţ, iar incendiile au scăpat de sub control, ameninţând bunurile cetăţenilor şi fondul forestier.

Potrivit unui comunicat dat publicității vineri de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii din comuna Poşaga au amendat doi bărbaţi care au dat foc vegetaţiei, precizând, totodată, că activităţile specifice pentru identificarea celor care au provocat astfel de incendii sunt continuate, în vederea tragerii lor la răspundere legală.

Cei doi bărbaţi, de 77 de ani, respectiv 61 de ani, ar fi dat foc, în 18 martie şi 2 aprilie, vegetaţiei uscate de pe terenuri de fânaţ situate în locurile denumite „Fântâna Rece” şi „Valea Mărginită” de pe raza comunei Poşaga. Cele două incendii au fost scăpate de sub control, ameninţând bunurile cetăţenilor şi fondul forestier, fiind stinse în urma intervenţiei pompierilor şi localnicilor.

În conformitate cu prevederile OUG 195 din 2005 privind protecţia mediului, cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional, fiecare, cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

Este cea de-a treia amendă de acest tip aplicată în Alba în acest an.

IPJ Alba reaminteşte tuturor proprietarilor şi deţinătorilor de terenuri că este interzis să ardă miriştile, stufărişul sau vegetaţia uscată, fără acceptul autorităţilor competente pentru protecţia mediului şi fără informarea în prealabilă a primăriilor şi serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.