Administrație

O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea a fost dezvelită la Blaj

O statuie a Papei Ioan Paul al II-lea, creaţie a unui artist polonez, a fost binecuvântată joi la Blaj de către episcopii greco-catolici întruniţi în sesiunea de primăvară a Sinodului, la eveniment fiind prezent şi Nunţiul Apostolic în România, Miguel Maury Buendia.

Nunțiul apostolic a evocat, cu această ocazie, personalitatea Suveranului Pontif canonizat în urmă cu câţiva ani.

Acţiunea, desfăşurată în contextul apropiatei vizite a Papei Francisc la Blaj, marchează, totodată, împlinirea a 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România.

Creaţie a sculptorului polonez Czesław Dźwigaj, statuia este amplasată conform planurilor şi indicaţiilor autorului, astfel încât să corespundă cu cele peste 80 de statui ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe care artistul le are în întreaga lume. Printre locurile în care aceasta poate fi văzută exact în forma prezentă şi la Blaj sunt Fatima şi Roma.

Amplasată în piaţeta de lângă Palatul Mitropolitan, statuia măsoară împreună cu soclul aproape patru metri.

Czesław Dźwigaj este unul dintre cei mai mari artişti ai Poloniei şi ai Europei contemporane. Poet, pictor, sculptor, grafician, profesor la Academia de Arte Frumoase din Cracovia, acesta este Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Evenimentul de joi s-a aflat pe agenda Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, reunit în intervalul 7-9 mai la Blaj, sub preşedinţia Cardinalului Lucian Mureşan.

În atenţia Episcopilor s-au aflat apropiata vizită a Papei Francisc în România, ocazie cu care, în 2 iunie, va fi celebrată la Blaj beatificarea a şapte episcopi greco-catolici martiri, precum şi analizarea diferitelor aspecte pastorale şi administrative din ţară şi din diaspora. Sinodul îi reuneşte pe toţi episcopii Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, din România şi din afara graniţelor ţării, reunindu-se în sesiune ordinară de două ori pe an, primăvara şi toamna.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.