Social

În așteptarea Papei. Sava Negrean Brudașcu, Veta Biriș și Paula Seling vor cânta pricesne pe Câmpia Libertății

Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş şi Paula Seling vor interpreta mai multe pricesne în cadrul programului religios-cultural organizat pe Câmpia Libertăţii din Blaj pe 2 iunie, cu prilejul vizitei Papei Francisc, a anunţat, joi, Biroul de comunicare al Mitropoliei de Alba Iulia şi Făgăraş.

Astfel, înainte de sosirea Suveranului Pontif, la ora 11,00, şi de oficierea ceremoniei de beatificare a şapte episcopi martiri, pelerinii, care vor avea acces pe Câmpia Libertăţii începând cu ora 6,00, vor asculta, de la ora 8,00, rugăciuni de dimineaţă. Timp de 20 de minute, de la ora 8,35, Sava Negrean Brudaşcu va interpreta patru pricesne tradiţionale – „Cu crucea în spate”, „Isuse, veşnic călător”, „Isuse, Isuse, primeşte-mă la Tine” şi „Măicuţa sfântă”. După alte rugăciuni, va urca pe scena de pe Câmpia Libertăţii Veta Biriş, care va cânta cinci pricesne – „Isuse al meu, prieten bun”, „Unde să mă duc eu, Doamne?”, „Am venit la Tine, Doamne”, „Mamă dulce, mama mea” şi „Veniţi la mine, veniţi”.

După ce actorul George Custură, de la Teatrul “Sică Alexandrescu” din Braşov, va susţine un recital dramatic dedicat lui Iuliu Hossu, Paula Seling va interpreta o serie de cinci cântece religioase.

Pe timpul salutului credincioşilor din papamobil de către Suveranul Pontif, Corala Catolica va interpreta cântece religioase, inclusiv „Cântec pentru Episcopii Martiri”.

În jur de 50.000 de credincioşi sunt aşteptaţi duminică, 2 iunie, pe Câmpia Libertăţii, atunci când Papa Francisc îi va beatifica pe cei şapte episcopi greco-catolici ucişi din ură faţă de credinţă în diferite locuri din România între anii 1950-1970.

Papa Francisc va avea la Blaj, în finalul vizitei pe care o efectuează în România între 31 mai şi 2 iunie, o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii rome.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.