Social

Incendiu la mănăstirea Rîmeț. Arde acoperișul clădirii care găzduiește chiliile

Incendiul care a izbucnit vineri la cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania, mănăstirea Rîmeţ, se manifestă la acoperişul clădirii care găzduieşte chiliile călugăriţelor.

Flacăra nu este vizibilă, fiind doar fum negru şi dens.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, căpitan Radu Botezan, incendiul se manifestă sub tablă, fără flacără. “Se aşteaptă concentrarea mijloacelor la locul intervenţiei, pentru decopertarea acoperişului”, a precizat căpitan Radu Botezan.

Zeci de pompieri de la Detaşamentele Aiud şi Alba Iulia intervin cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări de 42 de metri şi o motopompă de mare capacitate pentru stingerea focului ce a cuprins o suprafaţă de 400 de metri din acoperişul clădirii de chilii.

Au fost solicitate forţe şi de la Detaşamentul Turda al ISU Cluj, care vor acţiona cu două autospeciale, şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stremţ.

La faţa locului sunt prezenţi, pentru coordonarea intervenţiei, prim-adjunctul şefului ISU Alba, maior Ovidiu Costea, prefectul de Alba, Dănuţ Emil Hălălai, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Dumitrel, au precizat reprezentanţii ISU Alba.

În ceea ce priveşte cauza, este prematur pentru a se vorbi deocamdată despre aceasta, a subliniat purtătorul de cuvânt al ISU Alba.

Mănăstirea Rîmeţ este cel mai vechi aşezământ monahal din Transilvania.

Primii călugări s-au stabilit la Rîmeţ la începutul secolului al XIII-lea, ridicând pentru început o biserică de lemn. Un secol mai târziu este construită o biserică de piatră, a cărei arhitectură aminteşte de cele din Ţara Haţegului şi Zarandului din secolele XIII-XIV. O inscripţie slavonă din 2 iulie 1377, consemnată pe un al treilea strat de pictură al cărui substrat este peretele de piatră, aminteşte de Sfântul Ghelasie, arhiepiscop al locului, iar o consemnare în litere de piatră aflată deasupra uşii aminteşte despre cea “dintâi zugrăvire a bisericii”, la 1487.

Cea de-a doua biserică, cea nouă, a fost construită între 1982 şi 1992, cu sprijinul credincioşilor din toate zonele româneşti.

Numărul călugăriţelor este de aproape 100.

One Comment

  1. Pingback: Incendiu la mănăstirea Râmeț. Focul a cuprins magazia de lemne – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.