Social

Incendiul de la Rîmeț, izbucnit la acoperișul clădirii care găzduiește chiliile

Incendiul care a izbucnit vineri la cel mai vechi aşezământ monahal ortodox din Transilvania, mănăstirea Rîmeţ, se manifestă la acoperişul clădirii care găzduieşte chiliile călugăriţelor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, căpitan Radu Botezan, a transmis că pompierii intervin pentru stingerea focului ce a cuprins o suprafaţă de 400-600 de metri din acoperişul clădirii de chilii.

Zeci de pompieri de la Detaşamentele Aiud şi Alba Iulia acţionează cu patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări de 42 de metri şi o motopompă de mare capacitate.

Mănăstirea Rîmeţ este cel mai vechi aşezământ monahal din Transilvania.

Primii călugări s-au stabilit la Rîmeţ la începutul secolului al XIII-lea, ridicând pentru început o biserică de lemn. Un secol mai târziu este construită o biserică de piatră, a cărei arhitectură aminteşte de cele din Ţara Haţegului şi Zarandului din secolele XIII-XIV. O inscripţie slavonă din 2 iulie 1377, consemnată pe un al treilea strat de pictură al cărui substrat este peretele de piatră, aminteşte de Sfântul Ghelasie, arhiepiscop al locului, iar o consemnare în litere de piatră aflată deasupra uşii aminteşte despre cea „dintâi zugrăvire a bisericii”, la 1487.

Cea de-a doua biserică, cea nouă, a fost construită între 1982 şi 1992, cu sprijinul credincioşilor din toate zonele româneşti.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.