Mozaic

Dan Barna (USR) despre sistemul educaţional: „Are nevoie de o schimbare totală de paradigmă”

Dan Barna, președintele Uniunii Salvați România, cere reconstrucția din temelii a sistemului educațional românesc

Dan Barna, liderul celor de la USR, este de părere că sistemul educaţional românesc are nevoie de o schimbare majoră.

Preşedintele USR, Dan Barna, consideră că este nevoie de o reformă a sistemului educaţional bazată pe o cu totul altă paradigmă, precum şi de un proiect strategic care să pornească de la vârf, afirmând că fiecare ministru PSD al Educaţiei „nu a făcut decât să adâncească şi mai mult caracatiţa prin care politicul controlează şcolile şi inspectoratele”.

„Ieri a plecat de la Ministerul Educaţiei – pentru a câta oară? – Ecaterina Andronescu. Interimar va fi Daniel Breaz, un om care a ieşit în evidenţă doar prin discursurile cu greşeli gramaticale grave în toate discursurile publice. E deja metoda obişnuită prin care PSD distruge statul român, fărâmiţă cu fărâmiţă, printr-un model de promovare a cadrelor care aduce aminte de alte vremuri. Fiecare ministru al Educaţiei adus de PSD a promis că va profesionaliza educaţia din România, însă nu a făcut decât să adâncească şi mai mult caracatiţa prin care politicul controlează şcolile şi inspectoratele. Ca în nepermis de multe alte domenii, şi în educaţie PSD a creat un sistem prin care doar oamenii fideli sau cât mai puţin incomozi ajung în funcţii înalte, nicidecum pe bază de competenţă şi integritate”, arată Dan Barna, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Numirile politice „să rămână doar o amintire”

În opinia liderului USR, sistemul educaţional din România are nevoie de „o schimbare totală de paradigmă şi viziune şi de un proiect strategic care să pornească de la vârf”. Astfel, numirile politice ale inspectorilor şcolari şi directorilor de şcoli „trebuie să rămână doar o amintire a României lui Dragnea şi Andronescu”, programa şcolară “trebuie schimbată din temelii”, iar sistemul de predare, „rămas captiv într-o lume de tranziţie post-comunistă”, trebuie să fie adaptat după modele occidentale de succes. De asemenea, spune Barna, elevii nu trebuie să depindă de „manuale unice scoase de o editură controlată de partidul aflat la putere şi scrise de persoane prinse în jocul corupţiei politice”.

„Românii demonstrează peste tot în lume ce potenţial avem, însă e nevoie ca elevii şi studenţii să treacă prin şcoli din străinătate sau să se bazeze aproape exclusiv pe studiu individual pentru a arăta ce pot cu adevărat. O societate în deplină cunoştinţă de cauză nu va mai permite niciodată perpetuarea imposturii şi corupţiei în regim organizat care să ducă la un faliment al siguranţei publice precum cel la care asistăm în aceste zile. Avem nevoie de o altă viziune. Avem nevoie de o reformă a sistemului educaţional bazată pe o cu totul altă paradigmă. Românii merită un sistem educaţional care să aibă grijă de generaţiile viitoare”, afirmă Dan Barna.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a demis-o, vineri, pe Ecaterina Andronescu din funcţia de ministru al Educaţiei, pentru declaraţiile „profund greşite” făcute recent de aceasta într-o emisiune televizată. Şefa Executivului a mai anunţat că îl va propune pe ministrul Culturii, Valer-Daniel Breaz, pentru a prelua interimatul la Ministerul Educaţiei Naţionale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.