Economie

Tren încărcat cu lemn, indisponibilizat de polițiști

Fotografie de arhivă

O garnitură cu 40 de vagoane cu material lemnos, care venea din Slovacia, a fost indisponibilizată de poliţiştii feroviari din Teiuş.

Polițiștii au constatat că nu existau documente legale pentru transportul încărcăturii între Vinţu de Jos, unde ar fi trebuit descărcat lemnul, şi Covasna, judeţ spre care se îndrepta trenul, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

Este cea mai importantă indisponibilizare de material lemnos realizată de Poliţia din Alba, volumul estimat fiind de 1.600 de metri cubi.

Potrivit unui comunicat transmis, sâmbătă, Agerpres, de IPJ Alba, poliţiştii de la transporturi au indisponibilizat o garnitură de tren care transporta material lemnos, după ce, din verificări, a rezultat că documentele de însoţire a lemnului nu erau completate în conformitate cu prevederile legale.

IPJ Alba a precizat că, joi, poliţiştii Postului de Poliţie Transport Feroviar Teiuş din cadrul Serviciului Judeţean Poliţie Transporturi Alba au verificat o garnitură de tren sosită în staţia CFR Teiuş, care transporta, în 40 de vagoane, material lemnos.

„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că garnitura de tren, provenită din Slovacia, ar fi trebuit descărcată în Staţia CFR Vinţu de Jos, conform menţiunilor din avizele de însoţire a mărfii, însă aceasta şi-a continuat drumul spre judeţul Covasna, fără ca transportul să fie însoţit de documente legale, pentru această rută”, se arată în comunicatul citat.

Întregul volum de material lemnos, aproximativ 1.600 de metri cubi, a fost indisponibilizat.

„În perioada următoare, cu sprijinul Gărzii Forestiere Alba, va fi măsurată întreaga cantitate de material lemnos, urmând să fie luate măsurile legale, în conformitate cu prevederile Legii 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice”, a mai informat IPJ Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.