Sport

Ionuț Alin Zincă a dominat Campionatele Sud-Est Europene de Orientare

Ionuț Alin Zincă, sportiv legitimat la SC Unirea, a dominat Campionatele Sud-Est Europene de Orientare, după ce a câștigat la seniori toate cele trei etape individuale, iar la proba pe echipe, Ștafetă, alături de ceilalți sportivi români, a obținut bronzul.

Trei medalii de aur și una de argint, la probe individuale și pe echipe, au fost obținute și la categoria M 35, prin sportivul Paul Brăbiescu.

Campionatul s-a organizat în perioada 22-25 august în Republica Moldova, la Orhei și în Horodca, localitate apropiată de Chișinău.

„Ionuț Alin Zincă a obținut cei mai buni timpi, la categoria cu cele mai grele probe, la un campionat european regional la care au mai participat peste 500 de concurenți, demonstrând că este cel bun sportiv pe care țara noastră l-a avut vreodată la Orientare. Îi felicit pe toți participanții și deopotrivă pe instructorul sportiv Marius Anghel care a făcut deplasarea alături de ei”, a spus directorul CS Unirea Alba Iulia, Corneliu Mureșan.

De asemenea, competițiile au contat și ca etape WRE (World Ranking Event), Ionuț Zincă reușind astfel să aducă puncte pentru România în clasamentul mondial.

De asemenea, rezultate extraordinare au fost obținute și la categoria M 35, prin sportivul Brăbiescu Paul, care a câștigat trei medalii de aur – la Sprint, Lungă distanță și Ștafetă –, respectiv o medalie de argint la proba individuală Medie distanță.

În total, la toate categoriile, au participat 520 de concurenți, din 15 țări, în clasamentul pe națiuni România terminând pe locul 2 (locul 1 Bulgaria și locul 3 Turcia). De precizat că fiecare categorie a avut alt traseu, diferit ca lungime și dificultate.

Următoarea competiție, și cea mai importanta pe plan intern, Campionatele Naționale de Orientare se vor desfășura în perioada 5-8 septembrie în zona Câmpina – Slănic Prahova, obiectivul CS Unirea Alba Iulia fiind obținerea a patru medalii.

Orientarea este sportul ce constă în parcurgerea unui traseu, pe un teren necunoscut, de obicei pădure, materializat printr-o succesiune de posturi de control ce trebuie atinse. Sportivul alege ruta între posturile de control, cu ajutorul hărții și busolei, și trebuie să se orienteze și să ia decizii rapide în timp ce se deplasează cu o viteză mare. Câștigătorul este desemnat sportivul care parcurge traseul de concurs in cel mai scurt timp.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.