Mozaic

Călin Popescu-Tăriceanu a demisionat de la șefia Senatului

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-a anunţat luni, în plen, demisia din această funcţie.

„Astăzi este ultima mea zi în calitate de preşedinte al Senatului României. A fost, fără doar şi poate, o onoare şi un privilegiu pe care le voi preţui întotdeauna să mă aflu timp de cinci ani în fruntea unei instituţii a cărei istorie a început acum mai bine de un veac şi jumătate. În numele acestei promisiuni am acţionat pe parcursul celor cinci ani, şi anume de a fi un preşedinte corect, echilibrat şi echidistant. De asemenea, am promis că voi fi un preşedinte implicat, nu voi asista pasiv la ceea ce se întâmplă în societatea românească şi pe scena politică. Am militat pentru un lucru care mi se pare esenţial pentru democraţia noastră şi anume ca drepturile şi libertăţile cetăţeanului să fie ceva real şi nu doar o lozincă pe care foarte mulţi o folosesc în campania electorală. De la această tribună, nu o singură dată, am denunţat abuzurile din sistemul de justiţie. (…) Este trist pentru mine să remarc că, din păcate, Opoziţia nu a înţeles această luptă pentru redarea justiţiei cetăţeanului, pentru îndepărtarea influenţei serviciilor de informaţii din actul de justiţie şi pentru eliberarea judecătorilor din orice presiune. Ei au înţeles că asigurarea independenţei justiţiei este un asalt asupra justiţiei”, a spus Tăriceanu, în plenul Senatului.

El a adăugat că încă nu are un răspuns cu privire la rolul Senatului în viitor, astfel încât să nu mai existe această suprapunere de prerogative şi atribuţii între Camera superioară a Parlamentului şi Camera Deputaţilor.

„Vorbim mereu, în ultima vreme, de necesitatea unei reforme constituţionale, dar toată lumea se referă cu precădere la prerogativele preşedintelui. (…) Eu cred că trebuie să desenăm în viitor care va fi rolul Senatului în arhitectura constituţională din România şi cred că rolul Senatului în viitor trebuie să fie unul care să arate că ne adaptăm schimbărilor. Rolul Senatului în viitor îl văd ca o Cameră de reprezentare a comunităţilor locale, avem mai multe exemple în Europa în acest sens şi cred că rolul de dezbatere al marilor proiecte care ţin fie de siguranţa naţională, fie de politica externă, trebuie să fie aici în Senat”, a mai arătat el.

Tăriceanu a afirmat că nu s-a cramponat de această funcţie şi că a crezut cu tărie „că funcţiile sunt făcute pentru oameni, şi nu oamenii pentru funcţii”.

„Am ajuns în această postură din partea unei alianţe politice şi mi se pare firesc să mă despart de această funcţie odată ce respectiva alianţă şi-a încheiat existenţa”, a conchis el.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.