Social

Ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat din Sebeș

Fotografie de arhivă

Polițiștii din Sebeș au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat care și-a agresat soția, acesta fiind îndepărtat din locuință, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.

În noaptea de 9 spre 10 octombrie 2019, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au fost sesizați, prin 112, de către o femeie de 30 de ani, din Sebeș, cu privire la faptul că a fost trasă de păr și lovită cu pumnii în cap, de soțul ei care era sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, iar în urma interpretării acestuia a rezultat că se impune emiterea unui ordin de protecție provizoriu.

Astfel, bărbatul de 33 de ani a fost obligat să părăsească domiciliul comun și să păstreze o distanță minimă de 50 de metri față de soția sa.

În plus, polițiștii i-au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.