Mozaic

Patronatul Serviciilor Medicale Private: „Banii trebuie să urmeze pacientul!”

Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private (PALMED) a salutat miercuri propunerea de modificare a Legii sănătăţii propusă de Ministerul Sănătăţii şi a precizat că aceasta nu implică limitarea accesului la servicii medicale.

„Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED atrage atenţia asupra necesităţii extinderii programelor naţionale de sănătate în unităţile medicale private, fără ca pacientul să fie nevoit să aştepte nici măcar o zi pentru a primi tratamentul de care are nevoie. Salutăm modificarea legislativă înaintată de Ministerul Sănătăţii pentru a veni în întâmpinarea nevoilor pacienţilor. Atragem atenţia asupra faptului că această schimbare a Legii 95/2006 nu implică sub nicio formă limitarea accesului la servicii medicale. Înţelegem îngrijorarea asociaţiilor de pacienţi şi a personalului medical, situaţie care ne obligă la o serie de clarificări”, se arată într-un comunicat de presă al PALMED.

Potrivit sursei citate, modificarea legislativă în discuţie permite pacientului să opteze pentru un anumit spital, indiferent de statutul lui – public sau privat – şi să dispună de condiţii similare – financiare şi de confort, indiferent de sistemul ales.

„Banii trebuie să urmeze pacientul! Este mesajul pe care l-am transmis de-a lungul timpului şi care trebuie să se regăsească în orice iniţiativă ce are drept scop binele pacientului. Accesul la tratament nu poate fi decât facilitat ca urmare a acestei decizii prin scurtarea şi chiar eliminarea timpului de aşteptare. În acest moment, furnizorii privaţi sunt incluşi parţial în programele naţionale, într-o formă pe care noi o considerăm drept discriminatorie. Această necesitate a depăşirii capacităţii sistemului public înseamnă întârzierea accesului la tratament. (…) Odată cu modificarea legislativă propusă în noua ordonanţă, furnizorii privaţi şi cei publici vor primi sume proporţionale cu serviciile medicale prestate. Pacienţii rămân în sistem şi nu vor pierde accesul la tratament în urma alocării echitabile a finanţării pentru programele naţionale de sănătate”, afirmă sursa citată.

Pacienţii care vor merge la spitalele private în cadrul programelor naţionale „acţiuni prioritare” ale Ministerului Sănătăţii (de exemplu: accidentul vascular cerebral acut, ATI, infarctul miocardic acut) nu vor trebui să plătească, a afirmat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Sănătăţii, Victor Costache.

Potrivit acestuia, spitalele private care vor să se înscrie în aceste programe, după adoptarea ordonanţei care va modifica Legea sănătăţii, trebuie să îşi asume eventualele pierderi pe care le pot înregistra cu bolnavii primiţi.

Victor Costache a precizat că nu va fi schimbat parcursul medical al pacientului după adoptarea ordonanţei de modificare a Legii sănătăţii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.