
Ajutoare în valoare de peste 1,6 milioane de lei au fost oferite până în prezent pentru mii de persoane din Alba şi Mureş afectate de epidemia de coronavirus de către Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, potrivit unui comunicat transmis, luni, Agerpres, de către Biroul de presă.
Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei a lansat un program pentru sprijinirea personalului medical aflat în „prima linie” a luptei împotriva coronavirusului şi pentru dotarea unor spitale cu echipamente sanitare. Aceste programe filantropice au fost coordonate de 10 Comitete de Acţiune, aflate sub coordonarea părinţilor protopopi din oraşele Alba Iulia, Târgu Mureş, Sebeş, Reghin, Aiud, Sighişoara, Blaj, Luduş, Câmpeni şi Târnăveni”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, programul a avut ca obiectiv iniţial posibilitatea ajutării cu hrană caldă sau alimente neperisabile a unui număr de 500 de persoane zilnic.
O „implicare semnificativă” a fost şi punerea la dispoziţia Direcţiei de Sănătate Publică Alba a două imobile pentru cazarea personalului medical care are nevoie de carantină. În acest sens, Centrul Eparhial a oferit 20 de camere de cazare pentru cadrele medicale din Alba Iulia în clădirea Căminului bisericesc “Peregrinus”, iar Mănăstirea Dumbrava oferă găzduire pentru 20 de cadre medicale din Aiud.
„În aceste vremuri de restrişte, Biserica oferă, astfel, sprijin concret pentru cei încercaţi de necazuri, mărturisind prin faptele amintite o «credinţă care este lucrătoare prin iubire» faţă de cei aflaţi în nevoi şi faţă de problemele cu care se confruntă societatea”, a declarat, potrivit comunicatului citat, preotul Nicolae Ignat, consilier social.
Comentarii recente