Social

Toți străinii care intră în Grecia, din 14 iulie, trebuie să prezinte un test SARS-CoV-2 negativ

Începând cu data de 14 iulie, ora 06,00, toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă, pe cale rutieră, prin punctul de trecere a frontierei Kulata – Promachonas, sunt obligați să prezinte un test molecular cu rezultat negativ privind infecția cu SARS-CoV-2, prelevat cu maximum 72 de ore înainte.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, obligativitatea completării formularului de localizare a pasagerilor (PLF/Passenger Locator Form) rămâne în vigoare, iar acesta trebuie completat cu minimum 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă.

Cu referire la informațiile menționate în mass-media privind confirmarea unor noi cazuri de infectare cu CoVid-19 printre turiştii străini aflați în Republica Elenă, MAE precizează că autoritățile elene au confirmat public 29 de cazuri noi de infectare în rândul cetățenilor care au venit din România şi Bulgaria, fără a preciza, până la acest moment, numărul de cazuri în funcție de cetățenie.

Totodată, cu privire la cazul cetățeanului român testat pozitiv la noul coronavirus, în insula Thassos, MAE arată că, la solicitarea Consulatului General al României la Salonic, autoritățile elene au retestat persoana în cauză, rezultatul celui de-al doilea test fiind negativ. Cetățeanul român urmează să revină în România în cel mai scurt timp. În acest sens, oficiul consular a întreprins demersurile necesare pentru notificarea autorităților elene cu privire la această situație.

Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de trecere al frontierei Kulata – Promachonas şi continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare. De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de CoVid-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandarea adresată cetățenilor români să completeze formularul electronic (Passenger Locator Form) disponibil la adresa https://travel.gov.gr, cu cel puțin 24 de ore anterior deplasării, şi să obțină în timp util codul de confirmare a înregistrării, care va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit. MAE reaminteşte că nerespectarea obligației de a completa acest formular este sancționată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislației elene în vigoare.

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români, care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță”, care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.