Administrație

Dezastru la Casa Județeană de Pensii Alba. Ministrul a găsit aproape de 10.000 de dosare cu termene întârziate

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Violeta Alexandru, a declarat, luni, în urma unei vizite efectuate la Casa Județeană de Pensii (CJP) Alba, că urmărește îndeaproape activitatea acestei instituții în condițiile în care a găsit aici aproape de 10.000 de dosare cu termene de soluționare întârziate, în prezent fiind sub 2.000.

„Urmăresc îndeaproape activitatea acestei instituții. Am preluat un volum imens de dosare în recalculare cu termen întârziat, de un an, de doi și mai bine. (…). Am găsit aproape de 10.000 de dosare cu termene întârziate, astăzi suntem sub 2.000. (…) Urmăresc săptămânal ca numărul acesta să ducă către zero. E vorba de un alt ritm de lucru și o altă seriozitate pe care o cer Casei Județene de Pensii și urmăresc îndeaproape ca toate restanțele pe care le-am găsit să fie recuperate”, a afirmat Violeta Alexandru.

Ministrul a adăugat că are nevoie de mobilizare pentru a pune în practică ordinul pe care l-a semnat acum câteva săptămâni privind comunicarea electronică a întrebărilor sau a documentelor.

„În curând, cei care vor să opteze pentru comunicare electronică a întrebărilor sau a documentelor o pot face”, a conchis aceasta.

Violeta Alexandru a mai spus că își dorește ca aglomerația pe care a găsit-o atunci când a ajuns la CJP Alba să fie evitată, iar angajații să se implice activ în această problemă.

Ministrul a vizitat luni CJP Alba, unde a dorit să inspecteze, printre altele, încăperea în care se află arhiva instituției, ulterior ascultând câteva dintre problemele ridicate de cei care așteptau la rând pentru a depune diverse documente. Anterior sosirii ministrului, cei în jur de 20 de oameni care așteptau la rând au respectat distanța fizică între ei, dar atunci când Violeta Alexandru a ieșit din clădire, aceștia s-au înghesuit, fără a mai ține cont de reguli. Ministrul a intervenit și le-a cerut acestora să stea la distanță unul de altul, ținând cont de situația sanitară actuală.

În urmă cu câteva luni, ministrul Muncii a susținut că 43% din totalul dosarelor de recalculare a pensiilor care aveau întârzieri se găseau la CJP Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.