Educație

Ministrul Anisie despre începerea cursurilor: Decizia este la nivel de unitate de învățământ

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat miercuri seara că decizia privind modalitatea în care se vor prezenta elevii la cursuri va fi luată de consiliul de administrație al unității de învățământ, care va înainta propunerea spre avizare inspectoratului școlar și Direcției de Sănătate Publică, ulterior aceasta fiind transmisă spre aprobare Comitetului pentru Situații de Urgență.

„Decizia este la nivel de unitate de învăţământ, adică la consiliul de administraţie. Consiliul de administraţie propune scenariul pe care îl vor alege, propune inspectoratului școlar și Direcţiei de Sănătate Publică, urmând ca acestea să avizeze și Comitetul Judeţean sau al Municipiului București pentru Situaţii de Urgenţă să aprobe acest scenariu”, a spus Anisie la postul B1 TV.

Ea a afirmat că astfel decizia va fi la nivel local.

„Am dat în felul acesta autonomie locală, pentru că directorul unităţii de învăţământ, directorul de la DSP local pot ști cel mai bine ce se întâmplă local, nu de la nivel central să luăm pentru toată lumea aceeași măsură”, a explicat ministrul.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.